Cum a fost la Târgul de Carte de la Leipzig

  • 07 Apr 2019

"...literatura asta nu-i nicidecum o cenușăreasă, ci un drum pe care ar trebui duși toți copiii. La început cu grijă, ținându-i de mână, pentru ca apoi să-și găsească singur punctul în care se vor desprinde ușor și vor începe să zboare." (Ioana Nicolae)

Este deja o tradiție pentru familia noastră să participe, în luna martie, la Târgul de carte de la Leipzig, iar fiecare ediție a avut ceva special.

Târgul de Carte de la Leipzig - 2017

Am început în anul 2017, când Andrei avea 7 ani jumătate și era încântat de reușita lui de-a citi singur, cărți "cu multe pagini". Din curiozitatea noastră, dar și pentru că vream să cumpărăm cărți, în limba română am plecat spre Leipzig. Prima impresie a fost de neuitat pentru toți și cred că ne-a rămas aproape. Anul 2018 a fost deosebit, pentru că România a fost invitata de onoarea a târgului, o șansă binevenită pentru promovarea culturii române. Standul tării noastre a fost bine organizat, cuprinzând multe cărți pentru copii, evenimente culturale diverse, filme românești, discuții tematice, și a atras atenția multor vizitatori. Mai mult, la această ediție a fost posibilă și cumpărarea de cărți, în limba română. Regula este că nu se pot cumpăra cărți de la stand. Anul 2019 a fost special, datorită Lupului, jucător de poker și al ilustratoarei Irina Dobrescu. Întâlnirea cu Irina Dobrescu și al ei lup urmează, cât de curând, pe blog.

Târgul de Carte de la Leipzig - România invitat de onoare - 2018

Câteva vorbe despre spațiu destinat târgului. Înainte să intrăm în hală, când așteptam la rând, ne-am întâlnit cu Darth Vader și alte personaje din Star Wars, luptători ninja, elfi, zâne, prințese, Scufițe roși și mulți alții, pe care nu i-am recunoscut. A fost memorabilă prima reacție a lui Andrei, care nu mai știa, unde să se uite și pe cine să ne arate. Târgul de la Leipzig este destinat cărților, dar este și un spectacol de costume. În plus, cei care vin costumați nu trebuie să plătească intrarea, iar duminica copiii care își aduc cartea preferată și ajung printre primii, nu trebuie nici ei să plătească bilet de intrare. Costul unui bilet a variat între 12.50-16.50 euro, în funcție de ziua aleasă și de vârsta participanților. Cu toate că numărul participanților este foarte mare, în special sâmbăta, totul e organizat în detaliu, de la intrarea în parcare, până la sala de lectură. Nu se stă la rând mai mult de maxim 10 minute, iar lumea are răbdare, e zâmbitoare, plină de entuziasm.

Târgul de Carte de la Leipzig - Main Hall - 2019

Am văzut foarte multe familii cu copii, de toate vârstele, atât la standurile de cărți, dar și la secțiunea Manga-comics, costumați de la mic, la mare. Târgul se desfășoară în mai multe hale uriașe, unite prin culoare cu geamuri de sticlă, iar în funcție de timp și de interes îți alegi unde vrei să petreci mai mult. Noi am stat, de fiecare dată, numai o zi, așa că am ales Castelul copiilor și secțiunea Manga-comics, pentru costume și varietate.

Târgul este o îmbinare între spații de lectură, momente de muzică live, de prezentare a editurilor, lansări de cărți, întâlniri cu autori, ilustratori, discuții și de răsfoit cărți. Standurile editurilor nu vând cărți, dar există desigur și zone generoase, special amenajate, de unde poți cumpăra cărțile dorite. Iar dacă te-ai obosit, peste tot, te poți odihni pe perne gigante, foarte confortabile sau la măsuțe poți bea liniștit un ceai, o cafea sau mânca clătite și vată pe băț.

Librăria destinată copiilor era asemănătoare unui castel, iar copiii intrau prin porțile lui pentru a ajunge la cărți. Pentru toate gusturile și vârstele, așa cum îi stă bine unui târg, cărțile își așteptau noii prieteni, așezate frumos pe rafturi, pregătite să îi introducă în lumile lor pline de fantezie, aventură, ilustrate cu detalii care abia așteptau să fie descoperite.

Ne-am întâlnit cu Torben Kulmann, autorul seriei de aventuri cu șoricei, Bondarel ne-a dat o îmbrățișare mare de tot, am pășit în castelul cărților pentru copii, am admirat spectacolul de costume și am participat la o prezentare a cărții Lupul, jucator de poker scrisă, de Irina Dobrescu și recompensată cu Trofeul Arthur.

Așteptăm nerăbdători următoarea ediție a târgului de carte de la Leipzig, pentru a vedea ce surprize ne mai așteaptă.

Târgul de Carte de la Leipzig - Comics Con/Manga -2019