Care este darul tău?

Autor:
Lavinia Nicoară
€9,99
Ilustrator:
Editura:
Anul apariției:
2020
Nr. pagini:
32
Tip copertă:
cartonată/hârtie offset
Format:
21×26 cm
ISBN:
9786069071120

O poveste despre virtuțile fiecăruia dintre noi și despre păstrarea lor la lumină prin proiectarea continuă asupra celor din jur.

„Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” ne spune A. de Saint-Exupéry. Dar care este esențialul care scapă privirii, fiind revelat numai de cercetarea sufletului? Darul special pe care-l purtăm cu toții în lăuntrul nostru, încă de la naștere. Povestea lui, a darului pe care trebuie să-l menținem viu, ne este relatată de Lavinia Nicoară și ilustrată de Aliona Bereghici, în paginile cărții „Care este darul tău?”.

A fost odată ca niciodată o mamă – blândă, răbdătoare și cu vocea caldă – ale cărei rugi au fost ascultate: două copile dulci ca mierea i-au fost dăruite pentru a-i face din viață o bucurie! Privindu-le cu iubire, mama știa că venirea lor aducea și lumii un folos, fiecare dintre ele purtând un dar special. Tara, fetița cu ochi albaștri, era statornică și hotărâtă, puternică și de neclintit, asemenea unei stânci. Ina, pruncuța cu ochi verzi, era veselă, luminoasă, plină de bucurie, de dragoste și de căldură. Fetele creșteau în armonie, iar mama le amintea mereu că în suflet le zace avuția cea mai de preț.

Dar, odată cu trecerea timpului, fetele deveneau din ce în ce mai nemulțumite, prețuind mai mult calitățile celeilalte și uitând de comoara proprie. Tara se uita cu jind la bucuria pe care o aduce Ina celor din jur, iar Ina era invidioasă pe hotărârea și determinarea Tarei. Tristețea se așternea pe chipurile fetelor, dar și pe cel al mamei. Aceasta din urmă știa cât de greu le era copilelor să-și întoarcă privirea spre cele esențiale și să își valorifice propriul dar. Așa că veni cu o soluție:propuse o călătorie spre vârful de munte pe care îl vedeau mereu de la fereastra din bucătăria casei. Mama avea încredere că, odată ajunse la destinație, fetele își vor fi regăsit darul. Să fie oare așa?

Detalii despre livrare

Țara de livrare Cost de livrare Timp de Livrare Estimativ
Germania
  • 4.99 € - comenzi până la 50 €
  • gratis - comenzi peste 50 €
2-4 zile
Uniunea Europeană* 12.99 € 3-6 zile
Elveția 19.99 € 4-6 zile
Norvergia 19.99 € 4-6 zile
Marea Britanie 19.99 € 4-6 zile
România 14.50 € 4-6 zile