Bine faci, bine găsești

Lui Jim LaMarche i-a plăcut Cizmarul și spiridușii de când era copil și totdeauna și-a dorit să ilustreze acest frumos basm al Fraților Grimm despre bunătate și speranță. La început s-a gândit ca ilustrațiile sale să se inspire din lumea de azi, dar în cele din urmă, spune Jim LaMarche, „mi-am dat seama că nu eram pregătit să desenez spiriduși care fac bascheți”. Cu atât mai bine pentru noi, cititorii!

„Trăia odată un cizmar cumsecade, care, urmărit de ghinion, ajunsese foarte sărac.“ De ce a ajuns cizmarul sărac? Și de ce l-au ajutat spiridușii? Pentru că era bun la suflet? Pentru că era priceput în meseria sa? Sau poate pentru că nu s-a dat bătut și a mers mai departe, încrezător în propriile puteri? Bune întrebări. Nici Frații Grimm, în basmul original, nici Jim LaMarche în ilustrațiile sale nu fac greșeala de a da vreo explicație. Sub simplitatea aparentă, cartea ne provoacă să cădem pe gânduri, ca orice poveste bună. Este oare lumea un loc în care binele este mai puternic? Și ce putem să facem, fiecare după puterile sale, ca să fie așa?

Trăia odată un cizmar cumsecade, care, urmărit de ghinion, ajunsese foarte sărac. Mai avea o singură bucată de piele care îi ajungea doar pentru o ultimă pereche de încălțări.
— Da’ ce piele faină! a zis nevasta lui. E catifelată ca untul și rezistentă ca mâinile tale.
— Draga mea, a zis cizmarul, în seara asta croiesc pielea, iar mâine în zori voi meșteri din ea încălțările.
În dimineața următoare, când cei doi au intrat în atelier, au rămas uluiți de ce le-a fost dat să vadă. În fața lor, pe bancul de lucru se lăfăia o pereche de încălțări cusute cu iscusință de o mână măiastră.
— D-dar... cine? Cum? a bâiguit cizmarul.
Taman atunci s-a nimerit să intre în prăvălie un domn fercheș.
— Da’ strașnice încălțări! s-a minunat el. Musai să le-ncerc.
Încălțările îi veneau ca turnate. Parcă ar fi fost făcute anume pentru el. De bucurie, a plătit de două ori prețul cerut.

(Traducere de Florin Bican)