Parenting

E greu, uneori chiar imposibil, să fii părinte. Cu toţii ne dorim să ne purtăm cu copiii noştri doar cu blândeţe şi iubire, dar, din păcate, viaţa ne arată că nu suntem capabili de asta.

Pentru a crește ființe umane adaptabile, fericite și capabile de compasiune, înainte de orice trebuie ca părintele copilului de azi să afle CINE este copilul său, să‐i accepte trăsăturile native, dorințele și așteptările, apoi să‐l ajute să ducă o viață care să fie în concordanță cu acestea. Sarcina părintelui nu este de a modela bucata de lut (copilul său) în forma pe care el și‐a proiectat‐o: copilul nu‐i o bucată de lut, iar părintele nu are o asemenea putere.

Ce poți și trebuie să faci este să ai influență asupra copilului tău, pentru a‐l putea ghida corect. Iar asta poți obține doar construind cu copilul o relație bazată pe cooperare, ascultare și onestitate.

Parenting