Josette are aproape trei ani și tatăl ei îi spune povești. Însă nu chiar povești ca toate poveștile, ci istorii ciudate, în care ei doi se duc la plimbare cu avionul și mănâncă o bucățică din Lună („E bună, zice fetița, e un pepene“ „Să punem și zahăr“, adaugă tăticul). Lumea nu e așa cum pare, ne putem pune niște ochelari ionescieni, și hopa! putem privi prin scaun și să vedem perna și să deschidem peretele și să mergem cu urechile.
