Sora lui Colăcel

Un roman despre lucrurile pe care le descoperim singuri, despre nevoia de a aparține și frica de schimbare.

Fără să se cunoască prea bine, Ruxi și Adela devin peste noapte surori. Adela notează și desenează de zor în jurnalul ei de naturalist, pe când Ruxi scrie povești și are grijă de Colăcel, puiul de găină. Teritoriile sunt destul de clar stabilite între ele; mama e a Adelei, tatăl e al lui Ruxi; postul de observație din vișin e al Adelei, Ruxi se joacă în curte cu puiul.

Cele două surori se cunosc puțin câte puțin de la o zi la alta, mirate și temătoare. Luțu, calul legat de gardul vecin, aduce o schimbare: cele două fete urcă împreună în vișin. De sus, lucrurile se văd altfel și așa ajung să imagineze povești despre căluț. Iar pe măsură ce Ruxi le scrie și Adela le desenează, sentimentele lor devin tot mai amestecate.

Citate interesante din carte:

• „Colăcel mă privea doar cu un ochi și atunci mi-am dat seama că voi avea tot timpul senzația asta, că-l văd doar pe jumătate și că cealaltă latură a lui o să-mi fie inaccesibilă. Așa sunt și oamenii, parcă ne privim mereu doar cu un ochi. Niciodată nu vezi tot.“

• „Spatele cuiva poate să spună multe lucruri despre persoana aceea. În primul rând trebuie să știi dacă stă cu spatele la tine pentru că l-ai supărat sau dacă așteaptă să evadeze. Noi nu l-am supărat pe Căluțu. 

  El nu este ținut cu forța în curte, dar nici nu poate să deschidă poarta, deoarece are copite. Ar putea încerca cu dinții, dar nu știu dacă i-a trecut prin cap că ar putea să tragă de clanță cu dinții.

  Cum faci să-i treacă o idee prin cap unui cal?

  Ideile se prind din zbor, trebuie să dai cu capul în ele ca într-o minge de fotbal când vine spre tine. Uneori intră în cap, uneori ricoșează.“