Copilul nu devine om, el este deja om.
Cu această afirmație celebră, pediatrul și educatorul Janusz Korczak a schimbat modul în care privim copilăria.
În primele decenii ale învolburatului secol XX, în Polonia, s-a ocupat de mii de copii săraci și fără familie, evrei, dar nu numai. Astfel s-a născut o experiență pedagogică extraordinară, care a continuat între zidurile ghetoului din Varșovia, experiență prin intermediul căreia copiii, actori ai propriei lor educații, s-au construit pe ei înșiși.
Doctorul Korczak a fost alături de ei și i-a ascultat, i-a ajutat, i-a iubit, i-a susținut. I-a respectat și i-a admirat.
Ne e dor să ne jucăm cu el, să ne spună basme și povești inventate de el, să organizăm concerte cu mica orchestră a orfelinatului. Ne e dor să ne încurajeze. Dacă ne doare ceva, el freacă locul dureros și spune: „Trece buba imediat, ca și când nu s-a întâmplat.” Și durerea dispare.
Noaptea, trece printre paturi și se apleacă pentru a asculta respirațiile, tusea, suspinele și pentru a ghici astfel cine e bolnav, cine e trist, cui îi este frică.
Uneori se așază pe o bancă și imediat micuții vin toți și se lipesc de el. Atunci, el spune că este un copac bătrân pe care copiii se așază precum păsările.
Adesea, în timp ce vorbește, ne mângâie pe obraz sau ne pune mâna pe cap. Are palmele puternice, uscate și blânde. Chiar dacă suntem mulți, ochii albaștri și pătrunzători ai lui Pan Doktor observă imediat un copil trist. Atunci, se duce la el, îl mângâie pe cap și-i șoptește la ureche câteva cuvinte simple, dar însemnate, ca un mare secret.
Aceasta este povestea adevărată a omului ale cărui idei au inspirat profund Convenția internațională a ONU cu privire la drepturile copilului.
O poveste despre curaj, hotărâre și dragoste de viață și, mai presus de toate, despre respectul față de copii și copilărie.