Vorbe pline de înțelepciune din Călătoriile lui Erus

Vorbe pline de înțelepciune din Călătoriile lui Erus

Ana Maria Bianca Bolog mai 03, 2019

Citind Călătoriile lui Erus învățăm multe lecții de viață utile. Învățăm despre prietenie, răbdare, respect, generozitate și iubirea necondiționată, virtuți care contribuie la creșterea armonioasă atât a noastră, dar mai ales a copiilor. Ele ne reamintesc să facem alegeri sănătoase, să iubim natura, să fim mai curajoși și mai răbdători, ca până acum.

...

Considerăm cărțile lui Alec Blenche o inspirație pentru noi toți. O colecție de care era nevoie, pe piața de carte pentru copii din România și pe care vă recomandăm să le descoperiți. Am extras câteva “vorbe pline de înțelepciune”, pe care Erus le-a primit și probat în Călătoriile lui prin Valea Răbdării, Valea Generozității și Valea Iubirii și pe care ne-am bucurat să le găsim, în cărțile pentru copii.

...

1. Cu toții suntem buni, numai că avem nevoie de o șansă să ne arătăm bunătatea! adăugă bătrânica.

...

2. Să ai răbdare înseamnă să speri în tăcere și să ai încredere că, în cele din urmă, lucrurile își vor găsi rezolvarea. Înseamnă să aștepți fără să te plângi, să înțelegi că unele lucruri au nevoie de timp pentru a se întâmpla. De pildă, o sămânță pusă în pământ cere multă răbdare până când va deveni planta, pe care o aștepți.

...

3. Generozitatea este cel mai bun exercițiu pentru inimă.

 

...

4. Un glas blând dă cuvintelor înțelesul potrivit. În viață ai mereu de câștigat dacă folosești un glas blând.

...

5. Inima este casa iubirii.

...

6. Atunci când ești generos și dăruiești doar că vrei să ajuți, ajutorul ți se va întoarce exact în momentul în care vei avea mai mare nevoie de el.

...

7. E ciudat cum începem să apreciem lucrurile doar după ce nu le mai avem.

...

8. În viață, trebuie să ai răbdare și să nu îi întrerupi pe alții când vorbesc, chiar dacă ai impresia că ai ceva mai interesant de spus. Însemnătatea lucrurilor diferă de la o persoană la alta: ceea ce ți se pare fără importanță poate fi extrem de important pentru cel de lângă tine.

...

9. Trebuie să te bucuri de prezența celor dragi și să petreci clipe minunate alături de ei pentru a-ți încărca sufletul cu amintiri frumoase. Amintirile ne dau o putere aparte, când suntem departe de casă.

...

10. Viața este un mister ce așteaptă să fie descoperit și nu ghicit sau anticipat.

...

11. Cu toții greșim, important e să ne îndreptăm greșelile dacă putem, iar dacă nu, să nu le repetăm și să învățăm din ele.

...

12. Tu ești grădinarul propriei tale inimi. În inima ta există atât semințele iubirii, cât și cele ale fricii. Vor crește cele pe care le uzi. Adică acelea pe care le hrănești. Faci ceva cu iubire, hrănești iubirea din tine, iar lucrurile au sens și te simți bine. Însă, când faci ceva cu frică, hrănești frica, iar lucrurile nu au sens și ești neliniștit.

...

13. Generozitatea este în tine, este în fiecare dintre noi, tot ce trebuie să faci e să o lași să iasă la iveală.

...

14. Tu ești cel mai important lucru pe care îl ai, iar atunci când n-o să știi ce să faci, închide ochii și ascultă-ți sufletul! Te va călăuzi.

...

15. A fi generos înseamnă a-i pune pe alții în față, a te gândi la alții înainte să te gândești la tine și a-i ajuta pe alții fără să aștepți nimic în schimb.

...

16. De multe ori uităm cât de importanți suntem și lumina noastră se stinge. Câteodată e nevoie să vină cineva (un prieten bun, vreun părinte sau poate chiar un copil) care să ne reamintească. Lumina noastră e importantă nu numai pentru noi, ci și pentru cei din jurul nostru.

...

17. Iubirea este generoasă și de aceea generozitatea este cel mai bun exercițiu pentru inimă.

...

18. Iubirea ne unește pe toți. Iubirea nu doare. Iubirea învinge tot.

...

Erus și Roua

Lasă un comentariu

Notă: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare.