Lotta și bicicleta

Nimeni n-o crede pe Lotta că știe să meargă pe bicicletă. E prea mică. Mică? La cinci ani fără două zile? Dar bineînțeles că știe să meargă. În secret! Pe strada Zurbagiilor, fratele ei, Jonas, și sora ei, Mia-Maria, se dau la vale cu viteză pe bicicletele lor. Pare foarte palpitant. Și distractiv. Dar Lotta poate doar să-i privească. Oare când va primi și ea o bicicletă adevărată? — Sigur că știu să merg pe bicicletă! Ba da, știu! În secret! Cea care striga așa era Lotta, o fetiță de pe strada Zurbagiilor. Stătea în poarta casei și se uita la frații săi, Jonas și Mia-Maria, care mergeau ca niște săgeți pe stradă, la vale, cu bicicletele. Nu-i de mirare că fetița era așa de supărată! Dar încă nu împlinise cinci ani și adevărul e că nu știa să meargă pe bicicletă. Nici măcar în secret. — Ba nu știi, ești prea mică, îi spuse mai târziu Jonas. Asta se întâmpla în bucătărie, la masa de seară. — Și, oricum, nici nu ai bicicletă, adăugă Mia-Maria. Ai o tricicletă veche și-atât. Asta o supără și mai tare pe Lotta. — Vedeți? le spuse ea părinților. Normal că nu știu să merg pe bicicletă dacă n-am bicicletă! După care mușcă dintr-o felie de pâine și adăugă: — Ba știu să merg. În secret! Lotta știa să facă o grămadă de lucruri în secret. „Și eu merg la școală”, obișnuia să zică. „În secret.” Iar odată, când Lotta era în vizită la o vecină, tușa Berg, aceasta a spus mirată: „Ia te uită! Jonas și Mia-Maria au ochii albaștri. Doar Lotta are ochii verzi.” Dar Lotta îi răspunsese foarte hotărâtă: „Și eu am ochii albaștri. În secret.” Pentru că Lotta voia să fie la fel ca Jonas și Mia-Maria.