Astrid Lindgren

Astrid Lindgren (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002) a fost una dintre cele mai celebre şi mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume. Copilăria petrecută la ferma părinților, alături de fratele său și de cele două surori, dragostea cu care a fost înconjurată, aventurile copilărești și jocurile au fost sursa inepuizabilă de inspirație pentru poveștile și personajele sale. 

Astrid Lindgren a crescut printre cărți și a fost toată viața o mare susținătoare a lecturii în rândul copiilor. „O copilărie fără cărți nu este copilărie. E ca și cum ai fi izgonit din locul fermecat în care poți găsi bucuria în stare pură.” 

Astrid Lindgren a primit mai multe distincţii pentru opera sa, între care şi prestigiosul premiu Andersen, Micul Nobel al literaturii pentru copii.

În 1967, editura suedeză Rabén & Sjögren a instituit premiul Astrid Lindgren, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză.

În 2003, guvernul suedez a înfiinţat Astrid Lindgren Memorial Award, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câştigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Katherine Paterson.

Din anul 2014, chipul scriitoarei este imprimat pe bancnota de 20 de coroane.

Şi poate unul dintre cele mai grăitoare lucruri despre impactul pe care scrierile ei l-a avut asupra literaturii lumii este că din 1996 o mică planetă îi poartă numele: 3204 Lindgren. La aflarea veştii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren“.

Astrid Lindgren