Beatrix Potter

Beatrix Potter este una dintre cele mai îndrăgite autoare de cărţi pentru copii din toată lumea. După prima sa carte, Povestea lui Peter Iepuraşul, editată de Frederick Warne în anul 1902, Beatrix Potter a continuat să scrie poveşti construite în jurul unor personaje din lumea animalelor, printre care Doamna Arici Scrobelici, Iepuraşul Benjamin, Răţuşca Jemima, Domnul Jeremy Pescarul şi Tom Pisicel. Poveştile sale pline de umor şi dinamism, minunat ilustrate, sunt nelipsite din universul fantastic al fiecărui copil.

Beatrix Potter scria cândva: „Dacă am reuşit cumva – fie şi numai într-o mică măsură – să-i fac pe cei mici să aprecieze plăcerile mici şi inocente, atunci am reuşit să fac puţin bine.“ Poveştile sale se vând şi astăzi în milioane de exemplare şi sunt îndrăgite de copiii din lumea întreagă.

Cele patru poveşti al căror protagonist este Peter Iepuraşul sunt adunate într-o singură carte pentru a fi savurate ca o aventură continuă. Peter şi vărul său Benjamin par să fie urmăriţi de necazuri; şi nici după ce se fac mari nu reuşesc să stea departe de încurcături!

Aceasta este cartea perfectă pentru fanii lui Beatrix Potter şi pentru toţi cei care se întreabă ce s-a întâmplat mai târziu cu Peter Iepuraşul.