Dar motan

Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Îndrăgită pentru seria Povești din pădurea muzicală, Cristina Andone îi invită pe micii cititori să cunoască și să adopte un prieten imaginar: motanul Dar, un motan capricios, norocos și extrem de prietenos.

Temele mari ale cărților sunt bine învelite în ilustrații splendide de Emi Balint și prin personaje bine ticluite: prietenie, generozitate, temeri de tot felul, depășite cu brio cu ajutorul celor apropiați, familie, curiozitate, visuri și speranțe. Alături de Dar motan, se desfășoară o întreagă paradă de prieteni, motani sau mâțe, copii sau oameni mari, fiecare cu ceva doar al său, dar cu toții contrazicându-ne așteptările despre ei, mai devreme sau mai târziu, ca în orice poveste bună.


Seria conține titlurile:

  • Dar motan
  • Dar motan visează
  • Dar motan știe
  • Dar motan călătorește 
  • Dar motan înoată

 

Dar motan