Barbro Lindgren

, Cartea Copiilor,

Eva Eriksson

, 2024, 9786306515004, Cartonată,

17 x 23 cm

, Cartea Copiilor, Librăria lui Andrei"/>

A cui pălărie zboară

Autor:

Barbro Lindgren

€10,99
Traducător:
Andreea Caleman
Ilustrator:

Eva Eriksson

Editura:
Anul apariției:
2024
Nr. pagini:
168
Tip copertă:
Cartonată
Format:

17 x 23 cm

ISBN:
9786306515004

Jucăriile prind viață

Bun-venit în Țara lui Hans-Mic! Un copil își găsește ca prieteni de joacă un cățel cu picățele ponosit, un stimabil urs de pluș, un elefant din care curge rumegușul, o maimuță de cauciuc și o pasăre tricotată. Hans-Mic mai are o bilă de sticlă, prietenă cu un dop care se rostogolește fără astâmpăr. Din conuri și bețe de chibrituri a făcut și câteva văcuțe care aleargă de colo-colo toată ziua, fiindcă au uitat încotro au pornit.

În Țara lui Hans-Mic, toată lumea merge la Școala de Carton, unde poți învăța litere sau ce-or fi ele, unde se ascultă Baubeethoven, se citește Dadante și se joacă Hamhamlet, unde aniversarea ta poate fi și de trei ori pe săptămână și unde poți afla lucruri importante (despre bețe, de exemplu).

Nu se știe exact cât de mic este Hans-Mic și de unde până unde se întinde țara lui. De la poarta grădinii până la Râul care duce la mica Mare Neagră? De la groapa de nisip până la Oceanul Pacific? Rămâne de văzut. Jucăriile prind viață și asta e de ajuns ca aventura să înceapă.

Drumul spre Țara lui Hans-Mic nu e lung. Ieși din casă, o apuci pe poteca pietruită, împingi poarta năpădită de iederă, apoi iute prin deschizătura din tufa de liliac și gata, ai ajuns! Încă de pe potecă se aud vocea tristă a Bizamului și bufniturile Bilei în iarbă. Ziua, conuțele fac zarvă, iar în buzunarul lui Hans-Mic, mititelul Ișor cântă. Noaptea, luna alunecă lin pe cer, stelele se aprind și se sting, iar întunericul se umple de piuit și chițăit. Dar toate sunt la locul lor pe lumină: marea, pajiștile, groapa cu nisip și pădurea. Și, printre toate câte sunt, curge Râul, atât de frumos și nestăvilit…

(Traducere din limba suedeză de Andreea Caleman)

"A cui pălărie zboară" este primul volum din trilogia Pentru ce trăim, o serie despre un copil, jucăriile și lumea imaginației lui. Cu mult umor, nostalgie și empatie, dar și cu o abilitate admirabilă de a îmbina ironia și absurdul de care sunt atât de atrași copiii, Barbro Lindgren ne oferă o perspectivă rafinată și atentă asupra copilăriei.

Romanul este foarte potrivit pentru copiii care sunt în etapa de trecere spre lecturile mai lungi – viața jucăriilor este un subiect universal, foarte copilăresc, iar textul este accesibil și captivant, cu episoade scurte și ilustrații aproape pe fiecare pagină.  

BARBRO LINDGREN (n. 1937) este una dintre cele mai cunoscute și iubite scriitoare din Suedia. Pentru opera sa, care cuprinde peste o sută de titluri – cărți ilustrate pentru copii, poezii, piese de teatru, povești, proză pentru adolescenți și tineri sau ficțiune pentru adulți – a fost distinsă, printre altele, cu cel mai prestigios premiu din domeniul literaturii pentru copii, Astrid Lindgren Memorial Award (2014).

Barbro Lindgren scrie întotdeauna cu convingerea că adultul și copilul își pun aceleași întrebări despre lume și viață, doar că unui copil îi lipsește încă experiența. Textele ei pline de umor au o aparentă simplitate care le face ușor de urmărit și îndrăgit de către copii, dar și o profunzime care face lectura la fel de captivantă pentru adulți.

(Între Barbro Lindgren și celebra Astrid Lindgren nu este nicio legătură, e doar de o coincidență de nume.)

 

Detalii despre livrare

Țara de livrare Cost de livrare Timp de Livrare Estimativ
Germania
  • 4.99 € - comenzi până la 50 €
  • gratis - comenzi peste 50 €
2-4 zile
Uniunea Europeană* 12.99 € 3-6 zile
Elveția 19.99 € 4-6 zile
Norvergia 19.99 € 4-6 zile
Marea Britanie 19.99 € 4-6 zile
România 14.50 € 4-6 zile