Iulia Iordan

A copilărit într-o curte mare de la țară, alături de familia ei, dar mai cu seamă, în preajma bunicilor. Fără prea multe jucării sau cărți, fără televizor sau computer, Iulia a devenit un mic creator. Mai târziu a descoperit literatura, filosofia, arta, iar în final a devenit educator cultural la Muzeul Naţional de Artă al României și la Asociația De Dragul Artei. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în anul 2007 un master în Teoria şi practica imaginii, în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti. A început să scrie în 2010, mai întâi pe blogul personal, casadincopac.wordpress.com, apoi în 2012 a publicat cartea sa de debut, "Călătorie printre ierburi și lumină". Au urmat și alte cărți pentru copii: "Luli și căsuța din copac", "Povești din calendar", "Supa de pietre","Da\' de ce să mă întorc în timp?". O puteți urmări pe Iulia Iordan pe site-ul ei personal www.iuliaiordan.ro.