Michael Bond

Michael Bond (13 ianuarie 1926 - 27 iunie 2017) este autorul a peste o sută de cărţi. A copilărit în Reading, unde a studiat la o şcoală catolică. A abandonat şcoala la vârsta de 14 ani şi a lucrat un an în biroul unui avocat, apoi s-a alăturat echipei tehnice de la BBC. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a îndeplinit serviciul militar atât în cadrul forţelor terestre britanice, cât şi în cadrul forţelor aeriene.

Publicarea primei povestiri în revista London Opinion a însemnat începutul unei noi cariere, dar până să devină în exclusivitate scriitor, Bond a lucrat mult timp ca operator de televiziune pentru BBC. Cea mai faimoasă creaţie a lui şi-a găsit inspiraţia într-un ajun de Crăciun. Se adăpostise de ninsoare în magazinul Selfridges şi a văzut un ursuleţ de pluş abandonat pe un raft. Aşa s-a născut povestea Un urs pe nume Paddington, publicată pentru prima oară în 1958. Cartea a generat o serie de volume ilustrate despre ursul Paddington şi numeroase proiecte destinate copiilor de toate vârstele. Aventurile lui Paddington au fost traduse în 30 de limbi şi s-au vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume. 

În gara Paddington din Londra există o statuie din bronz a ursului.

Bond a scris şi alte serii adresate copiilor - Olga da Polga, Monsieur Pamplemousse ş.a. Pentru contribuţia adusă literaturii destinate copiilor, Michael Bond a primit două recunoaşteri speciale. 

În 1997 i s-a decernat Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2002 i-a fost expus tabloul în Galeria Naţională a Portretelor din Londra, cu prilejul sărbătoririi a o sută de ani de literatură pentru copii. 

În 2007, Universitatea Reading i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa în Litere. Michael Bond locuiește la Londra, nu departe de gara Paddington.