Un cățel simpatic foc, pe nume Lipici, pornește într-o bună dimineață într-o misiune importantă: vrea să afle care este cel mai dulce pupic din lume. Așa că le cere tuturor animalelor, pe care le întâlnește să-i dea un pupic. Descoperă, astfel, că pupicul unei rațe este umed și apăsat, al unui cal este lipicios, dar foarte călduros, iar al unui porc este un pic cam murdar, dar foarte tandru.
După ce se satura de atâția pupici, Lipici se întoarce acasă și își dă seama, că cel mai dulce pupic din lume este cel al mamei.
Povesti cu cățeluși este o serie adorabilă de cărți pentru copii, pline de aventuri și umor, dar și cu importante mesaje educative pentru cei mici. Scrise de Christophe Loupy si ilustrate de Eve Tharlet, îndrăgita ilustratoare a Aventurilor iepurașului Matei, cărțile au fost un succes încă de la prima publicare.