O poveste cu tâlc despre deconstruirea aparențelor și despre importanța mărturisirii adevărului într-o lume care face greu diferența dintre corectitudine și minciuna.
Orăcăitul broaștelor răsună în aceeași cadență dintotdeauna. Și totuși, a existat o vreme în care broaștele nu au mai cântat! A existat și o vreme în care broaștele erau conduse de-o regină. Dar acele vremuri au apus, iar micile amfibii și-au reluat îndeletnicirile consacrate. Davide Cali și Marco Somà au fost martori schimbărilor și le-au cuprins, pentru învățătura noastră, în paginile cărții „Regina broaștelor”.
Ni se spune, așadar, că pe un lac oarecare trăiau odată niște broaște. Acestea nu se evidențiau cu nimic, deoarece obiceiurile lor erau dintre cele comune: săreau și prindeau muște, dormeau după-amiaza ori se jucau cu libelulele. Și se distrau cântând împreună celebrul oac! oac! oac!. Însă, toate acestea până într-o seară, când ceva a aterizat în lac.
O coroană! Iar broasca aventurată pe fundul lacului pentru a o găsi a fost încoronată. Dar congenerele sale nu mai văzuseră până atunci o regină, de aceea nu știau nici ce presupune investirea în acest rang. Situația a fost repede lămurită de câteva broaște cu inițiativă, iar neamul broștesc se diviză în pături sociale demne de o monarhie. Astfel, regina nu mai comunica cu celelalte surate și nu se mai ostenea pentru nimic; avea sfătuitori și putea pedepsi pe oricine nu i se supunea.
Viața pe lac s-a schimbat într-atât, încât nimeni nu mai izbutea să cânte. Pe de altă parte, regina își continua viața de huzur alături de suita ei. Dar nu pentru multă vreme, căci, în urma unui eveniment neașteptat, cea mai rapidă și cea mai bună dintre toate își pierde coroana. Ce s-a întâmplat și care este deznodământul acestei istorioare?