5 Cărți recomandate de Oana

V-am povestit deja despre Oana, care și-a dorit să petreacă o săptămână alături de noi în librărie, la sfârșitul lunii ianuarie. Ne-a plăcut această experiență. Mai organizăm.

Fire curioasă, Oana a descoperit în librărie câteva titluri pentru ea, pe care le recomandă și cititorilor noștri de vârstă apropiată cu a ei, respectiv 12-14 ani.

 

1. “Pictează vântul” scrisă de Pam Munoz Ryan a fost prima alegere. Încă de mică i-au plăcut caii, iar coperta cărții a fost impulsul potrivit pentru a pune mâna pe carte și pentru a o răsfoi. Maya, o fetiță orfană de 11 ani, trăiește în casa bunicii din California, unde toate sunt interzise: prietenii, distracția, până și amintirile. Iar viața ei este clădită pe minciuni: minciuni pe care i le zice bunica despre mama decedată a copilei, minciuni spuse și de Maya ca să impresioneze ori să manipuleze.

Apoi se mută în uriașa sălbăticie din Wyoming, unde o așteaptă familia mamei sale – oameni de treabă, dar aspri care nu tolerează deloc minciunile. O provoacă pe Maya să înfrunte adevărul despre cine este ea cu adevărat. Tot acolo așteaptă un misterios mustang bălțat, Artemisia: în relația cu iapa stă ascunsă cheia libertății Mayei. Spre a o găsi, Maya trebuie să riște totul, chiar și propria-i viață.

 

2. Cartea “Din 7 în 7” scrisă de Holly Goldberg Sloan. Willow Chance e o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu. Îi plac planetele, să numere din 7 în 7 în special când este agitată, preferă culoarea roșie și este obsedată de stabilirea diagnosticelor medicale. 

Nu i-a fost niciodată ușor să lege prietenii, iar cei mai apropiați oameni sunt chiar părinții ei adoptivi.

“Din 7 în 7” este o carte emoționantă despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi, despre ce înseamnă cu adevărat o familie.

FRAGMENT din carte: 

„Am ajuns la nişte concluzii legate de experienţa mea la gimnaziu.

Îmbrăcămintea era foarte importantă.

După părerea mea, într-o lume perfectă, toată lumea ar fi purtat halate de laborator în mediul şcolar, dar evident că nu se întâmpla aşa.

Adolescentul obişnuit era dispus să poarte haine foarte inconfortabile. (...) Hainele purtate de colegii mei de şcoală erau, după părerea mea, fie mult prea strâmte, fie mult prea largi. Se pare că era inacceptabil să porţi ceva care ţi se potriveşte.

Tunsorile şi accesoriile erau decisive.

Culoarea neagră era foarte populară.

Unii dintre elevi se străduiau din greu să iasă în evidenţă.

Alţii depuneau la fel de mult efort să se piardă în mulţime.

Muzica era un soi de religie. Ea părea şi să unească oamenii şi să-i dezbine. Era emblema unui grup şi părea să recomande moduri de a te purta şi a reacţiona.

Interacţiunile dintre specia masculină şi cea feminină erau diverse, puternice şi foarte imprevizibile.

Pipăielile se practicau mai mult decât crezusem.

Unii elevi nu aveau niciun fel de inhibiţii.

Nutriţiei nu i se acorda niciun fel de atenţie.

Cuvântul deodorant încă nu era de înţeles de jumătate dintre băieţi.

Iar cuvântul super era folosit în exces.” (p 36-37)

 

3. Haiku siberian scrisă de Jurga Vilė și ilustrată de Lina Itagaki. La momentul practicii în librăria noastră, tema Oanei pentru ora de germană era chiar studiul și compunerea de Haiku, acest gen de poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate din 5, 7, 5 silabe. 

Împreună ne-am amuzat, când îmi povestea despre colegii de clasă, care momentan sunt așa “obsedați de fotbal”, încât și haikurile lor erau tot despre fotbal. 

Revenind la titlul ales, într-o dimineață din anul 1941, un sătuc lituanian este smuls din somn de sosirea intempestivă a armatei sovietice. Algis, un băiat de 13 ani, este deportat în Siberia împreună cu mama și sora sa. La plecare, reușește să ia de acasă un album de fotografii, câteva mere și pe gâscanul Martin. Este începutul unui haiku siberian – un jurnal poetic al exilului și omeniei.

Inspirată de povestea adevărată a tatălui autoarei, Haiku siberian este jurnalul unei călătorii de suferință și, în același timp, de vindecare. Dincolo de jurnalul micului Algis, ne regăsim bunicii și istoria noastră recentă, care se poate vindeca doar prin neuitare. 

 

4. Nesupusle Vol. I și Nesupusele Vol II i s-au părut o lectură potrivită înainte de culcare. Răsfoiești două, trei pagini în liniște și descoperi femei extraordinare, despre care cu toții cunoaștem prea puțin. De exemplu, Oana fiind pasionată de arhitectură, a împărtășit cu noi informațiile citite în Vol. II despre Henrieta Delavrancea-Gibory, una dintre primele femei-arhitect din România. A crescut într-o familie cu înclinații artistice. Tatăl ei era scriitorul Barbu Ștefănescu-Delavrancea, iar surorile ei au fost Cella Delavrancea, pianistă și Niculina Delavrancea Dana, pictoriță. Riri, cum era alintată, a construit case într-un stil care echilibra modernismul și tradiția locului.

Un alt exemplu este Ana Novac, pe numele adevărat Zimra Harsanyi (Dej, 1929 - Paris, 2010). Scriitoare română de origine evreiască, supranumită Anne Frank de România. Jurnalul ei a fost scris în iunie - octombrie 1944 în lagărele din Auschwitz și Płaszów, din punctul în care Anne Frank s-a oprit. Este singurul jurnal recuperat din taberele de concentrare naziste. 

Geta Brătescu (4 mai 1926, Ploiești - 19 septembrie 2018, București) a fost una dintre cele mai cunoscute artiste vizuale române. În anul 2017 a devenit prima artistă din România căreia i s-a dedicat o expoziție personală în cadrul Bienalei de la Veneția. Mereu curioasă, asemenea unui copil care nu obosește să se joace, Geta a desenat toată viața. A experimentat foarte multe tehnici și le-a combinat într-un mod original: grafică, gravură, colaj, pictură, fotografie, ilustrație de carte, scris, tapiserie, film, instalație foto.

Două sute de povești despre femei remarcabile din România, cuprinse în cele două volume. “Pentru că împlinirea nu se măsoară în cifre, ci în cuvinte de poveste: cât de mult crezi, cât de mult speri, cât de mult faci, cât de mult ai grijă, cât de mult iubești.” (Cristina Andone)

 

5. O sută de ani în casa noastră scrisă de Aleksandra Litvina și ilustrată de Anna Desnițkaia. Patru generații ale familiei Muromțev au trăit în aceeași veche casă moscovită. Istoriile lor de viață spun o poveste mai mare, cea a secolului XX, cu tot ce a însemnat el: războaie, revoluții, zile de glorie și ceasuri sumbre. Casa este mare și spațioasă la începutul secolului XX, dar războaiele și Revoluția Bolșevică o schimbă. Unii locatari mor în războaie, alții sunt arestați peste noapte, unii emigrează în Occident, locatari noi sunt aduși de Partid. La sfârșitul secolului XX, casa Muromțevilor este o cafenea retro care se numește chiar Vechea Casă.

Cititorii au ocazia să se plimbe prin camerele casei și să observe viața cotidiană a Muromțevilor. obiectele specifice epocii, precum și fragmente din presa și literatura vremii. Cartea cuprinde un glosar de termeni istorici, precum și o amplă cronologie de istorie rusească, cu trimiteri la istoria est-europeană din aceeași perioadă. Planșele fiecărei epoci invită la un joc de căutare și asociere a indiciilor din text cu obiectele ilustrate în colajele de epocă.