Andrei și seria Harry Potter

Andrei și seria Harry Potter

Bianca Bolog august 08, 2020

Vrem să vă împărtășim experiența noastră cu Andrei și colecția de cărți Harry Potter.

Mereu ne reamintim că fiecare copil e unic, fiecare are ritmul lui și mai ales că “toate se-ntâmplă la timpul potrivit”. Desigur noi putem să îi ghidăm, dar în final, decizia le aparține.

Aproape de vârsta de 8 ani (acum Andrei are deja 11 ani), a primit în dar primele două cărți ilustrate și le-a păstrat o vreme în bibliotecă. Le cunoștea, le răsfoise prin librării, dar era cam indecis. Cred că noi eram mai curioși decât el și nu înțelegeam de ce nu pornește mai repede în această aventură.

Ilustrațiile au fost cele care l-au determinat să înceapă să citească. Sunt absolut spectaculoase! Suntem convinși că vor deschide apetitul multor copii, care sunt în căutarea cărții potrivite pentru a începe să citească “cărți mai voluminoase”. O mulțime de detalii, personaje uimitoare, culori pline de viață care te îndeamnă să pătrunzi în lumea vrăjitorilor mai mici și mai mari. 

Ai vrea să afli despre ce este vorba în această carte, cine este Harry și de ce este așa special? De ce toată lumea vrea să îi cunoască povestea? Cine este bun și cine este rău? O mulțime de întrebări ale căror răspunsuri se pot afla răsfoind și lecturând paginile cărților.

 


Și acum, pe măsură ce le recitește, Andrei își dorește să existe cu adevărat licori și baghete fermecate. Ne bucură inocența cu care se mai întreabă, dacă oare este cu adevărat posibil să fii magician sau ce bine ar fi să existe școala de vrăjitori Hogwarts.

De exemplu: dacă ai nevoie de puțin noroc, iei o înghițitură de “Felix Felicis”. Dacă ți-ai rupt piciorul, scoți bățul magic, spui simplu “Reparo” și totul revine la starea inițială. Cel puțin așa am vrea noi să credem. 

Nu ne era cunoscut numele ilustratorului Jim Kay, dar pasiunea lui reiese din fiecare ilustrație. Andrei a citit foarte repede primele două cărți, a studiat și restudiat fiecare ilustrație timp îndelungat, iar părți întregi le poate reproduce cu ușurință. Concluzia noastră, în concordanță perfectă cu a altor părinți, este că ceea ce le trezește interesul copiilor se vede cu ușurință.

Și nu știu cum sunt alții, dar Andrei al nostru dacă a început cu lectura acestei colecții, în format ilustrat, și-a dorit să și continue, în acest mod. Astfel a citit cărțile ilustrate pe măsură ce au fost finalizate (până în prezent, primele patru volume au fost ilustrate).

 

 

Anul trecut în luna noiembrie, i-am făcut surpriză și l-am dus la Dussmann, o librărie impresionantă din Berlin, pe care o recomandăm cu drag, unde se lansa oficial cartea a patra, în format ilustrat, iar Jim Kay acorda autografe și schimba două vorbe cu cititorii lui.

A fost tare emoționat și bucuros că reușise să-l întâlnească în carne și oase pe creatorul ilustrat al lui Harry Potter.

Acesta i-a semnat ultimele două cărți și Andrei mândru nevoie mare s-a pozat cu ilustratorul Jim Kay, apoi i-a trimis pozele doveditoare și lui tati, desigur. Astfel de întâlniri sunt apreciate de micuți, care primesc și mai multă încredere să continue cu desenatul sau chiar să-și acorde o șansă, în acest domeniu.

Suntem recunoscători pentru toate întâlnirile lui Andrei cu diverși ilustratori și autori!


Pe lângă amintirile prețioase, de care va vorbi o lungă perioadă de timp, a observat că atât unii cât și alții sunt la fel de emoționați, calzi, cu zâmbete de dăruit fiecăruia și mai ales, dornici să împărtășească cunoștințele lor cu cei interesați.

Când suntem curioși, vrem să explorăm și să facem descoperiri. Curiozitatea l-a împins și pe Andrei să continue să citească toată seria. Ne spunea că nu ar vrea să fie singurul, care încă nu a terminat-o. A fost foarte încântat de întreaga colecție. 

Personajul preferat este desigur Harry Potter, iar vraja pe care si-ar dori-o să o poate experimenta este “REPARO”, deoarece nu ar mai trebui să facă ordine în cameră, iar discuțiile neplăcute pe această temă ar putea fi evitate.

Momentan este seria lui preferată dintre cărțile pentru copii. Dar aceasta e magia cărților...mereu descoperi noi personaje uimitoare, îi însoțești în aventuri palpitante și deschizi ușile altor lumi fascinante.


Am fost tare bucuroși când a apărut primul volum, Harry Potter și piatra filosofală, ediția ilustrată, în limba română, la editura Arthur. Ne doream să se regăsească printre cărțile librăriei noastre și cât mai mulți cititori mari și mici să se bucure de lumea magică a lui Harry Potter și a prietenilor lui.

 

Lasă un comentariu

Notă: comentariile trebuie aprobate înainte de publicare.